Grigore Kiazim, rapsod al cantecului dobrogean

Născut la Măcin, judetul Tulcea, dintr-un tată turc Beizat Cheazim şi o mamă româncă,

Maria Grigore, artistul a cântat, cu virtuozitatea unui violonist, pe instrumente care-i

dădeau muzicii populare farmecul dobrogean; virtuozul Kiazim a fost cel care a introdus

mandolina în muzica populară. Folclorul românesc nu este complet fără muzica lui

Grigore Kiazim, rapsodul al cărui nume este sinonim cu Dobrogea.

Grigore Kiazim a venit pe lume la 12 februarie 1913. Pentru că părinţii nu erau căsătoriţi

legitim, primul născut a fost înregistrat cu numele amândurora: Grigore Cheazim. Când a

devenit artist, muzicianul şi-a ortografiat numele „Kiazim” pentru a se apropia de forma

originală a onomasticii turceşti („kazim“ însemnând „om cumpătat“). Sora lui a primit

numele de Umugul Grigore, purtând prenumele unei bunici paterne longevive.

Tatăl pleacă la război în 1916, iar când se întoarce, căsnicia i se destramă. Şi Beizat, şi

Maria îşi refac viaţa cu parteneri musulmani. El rămâne cu copiii din prima familie şi va

mai avea cinci copii: Seare, Zia, Amet, Rujdi şi Reihan. Toţi băieţii au învăţat să cânte la

instrumente, dar Grigore a fost cel mai talentat. Într-o fotografie a familiei, viitorul

muzician, pe atunci un băietan, pozează ţinând vioara şi arcuşul în mâini, semn că

pasiunea lui era deja un titlu de glorie în familia sa. Micul Grigore învăţase să cânte de la

Gheorghiţă Lăutarul, muzicantul Măcinului, şi asculta captivat la radio virtuozi ca

Grigoraş Dinicu şi Nicolae Buică.

Înapoi la Măcin

Din 1994, Casa de Cultură a Măcinului, care poartă din 2003 numele maestrului „Grigore

Kiazim“, organizează anual festivalul de folclor în memoria celui mai cunoscut fiu al

oraşului tulcean. Director al instituţiei a fost chiar nepotul maestrului, Baear Kiazim, fiul

lui Amet (si Zehrea) – fratele mijlociu al lui Grigore.

“Aplauzele s-au stins de mult… . Marturie raman doar inregistrarile pastrate in fotoneca Radio se cele

cateva discuri. Amintiri… . Macinenii lui in primul rand, nu l-au uitat. S-au intalnit cu prietenii mai de-

aproape, sau mai de departe, au dat glas cantecului, au impletit sperante si ganduri frumoase. Au

hotarat ca in fiecare an, printr-un festival Grigore Kiazim, sa aminteasca lumii numele artistului care a

pornit odinioara de pe aceste meleaguri”

Marioara Murarescu-Revista Doina 1997

Cu multă nostalgie, Baear Kiazim vorbeşte despre atmosfera din micul târg nord-

dobrogean, situat la poalele celor mai vechi munţi ai României.

„Ar fi trebuit să cunoaşteţi acea lume, când oamenii aveau timp pentru socializare bazat

pe respect şi curăţenie sufletească. Erau case curate, frumos împodobite la geamuri cu

perdeluţe brodate şi muşcate roşii la fereastră, unde se servea cafea cu miros îmbietor,

servită în ceşti mici, cu două cuburi de zahăr alături. Se muşca o bucăţica din cubul de

zahăr, se ţinea în gură şi se sorbea o gură de cafea. Melanjul se făcea după gust. Pentrucopii era nelipsită linguriţa cu şerbet, preferabil de trandafir, servit în paharul cu apă rece de fântână“, descrie nepotul.Baear Kiazim este biograful faimosului său unchi şi a reuşit să tipărească în 2005 o broşură despre viaţa lui „Grigore Kiazim, rapsod al cântecului dobrogean“. Brosura a fost editata impreuna cu CD-ul cuprinzand cele mai cunoscute melodii -din folclorul romanesc si turcesc- inregistrate de-a lungul anilor de catre artist la Casa de discuri Electrecord,. El îşi aminteşte de vizitele dese făcute de maestru acasă, la Măcin, unde îi plăcea să stea în camera de oaspeţi din casa părintească, care avea pereţi din lut amestecat cu paie, tavan din scândură verde, o perne si saltea aşezate pe jos, o canapea şi nelipsita masa, joasă cu trei picioare in jurul careia se adunau membri familiei la masa.A fost printre primii cobzari din România care, încă din anii 1930, alături de jocuri dobrogene i piese șdin folclorul turc, s-a remarcat în interpretarea pieselor concertante. În 1934 i-a început colaborarea cuș redac ia de folclor aț Societă ii de Radiodifuziuneț . Este primul cobzar angajat la formarea Ansamblului „Ciocârlia” în 1950 i la formarea Ansamblului „Rapsodia Română” înș 1971. Colaborează pentru perioade scurte i cu Ansamblul „Perini a” i „Doina” al Armatei. În perioadaș ț ș 1973-1975 î i formează șpropriul taraf specializat pe muzica tradi ională a comunită ilor entice ț țdin Dobrogea: români, turci, tătari. Timp de 50 de ani a colaborat cu redac ia de folclor a țRadiodifuziunii, cu casa de discuri Electrecord i cu renumitele ansambluri „Rapsodia Română”, ș„Perini a”, „Doina” al Armatei i „Ciocârlia” al Ministerului Apărării, având pentru o scurtă perioadă ț și o forma ie ce îi purta numele. ș ț Grigore Kiazim a cantat sub bagheta unor renumiti dirijori. Activeaza ca redactor muzical in cadrul redactiei de folclor dupa care se dedica creatiei instrumentale. Primele inregistrari le realizeaza cu acompaniamentul chitaristului Misu Branzeanu. A avut ocazia unica de a canta alaturi de orchestra simfonica a Radiodifuziunii Romane, dirijata de renumitul Carlos Luigi Cilario,in opera“Serbari Romane”La cobză, banjo, mandolină sau chitară, Grigore Kiazim a încântat publicul până la moartea sa, pe 2 iunie 1989. S-a stins din viaţă în apartamentul situat la etajul al doilea al blocului de la intersecţia dintre Calea Moşilor şi strada Mihai Eminescu din Bucureşti.“Repeta. A lasat usor mandalina pe masa, mangaind-o cu o ultima privire, fugara, s-a ridicat, dar dupa cativa pasi s-a prapusit …iar mandolina sa, pentru prima oara nu l-a mai putut ajuta. Murea, o data cu el o prietenie ce si-ar fi dorit-o vesnica ”Baear Kiazim-brosura biografica Grigore Kiazim Rapsod al cantecului dobrogeanMarcat de disparitia artistului, redactorul Aurel Băbeanu, scrie in paginele revistei Doina- 1992:„Pe nea teptate, într-o zi de la începutul lunii iunie 1989, strunele inimii generoase ale maestrului, s-au rupt, iar glasul șmandolinei i a celorlalte instrumente fermecate a tăcut. Atunci, sufletele ni s-au umplut de durere i plumb. Pleca ș șdintre noi un mare artist.”