Ilmia Süleyman Kılıç & Paștele copilăriei mele
Dimensiunea religioasă a Paștelui nu a ocupat niciodată un loc central în viața mea. Dar Paștele a avut mereu pentru mine o semnificație cu totul aparte. Pentru că am crescut în România, în Dobrogea, într-un mediu multicultural, ca minoritar. Aceste meleaguri nu m-au învățat doar ce înseamnă diferențele, ci și cum aceste diferențe se pot transforma într-o bogăție.
Una dintre cele mai calde amintiri ale copilăriei mele sunt cozonacii cu miros îmbietor pe care îi așteptam cu nerăbdare în fiecare an. Poate nu pentru că erau spectaculoși, poate pentru că nu se făceau des în casa noastră din cauza efortului pe care îl presupuneau… Dar tocmai de aceea, acele felii moi și calde erau pentru mine ca un miracol.
Când venea Paștele, vecinii noștri români ne băteau pe rând la ușă și ne vizitau cu cozonaci și ouă vopsite în culori vii. Acele mese nu erau pline doar de dulciuri, ci și de sinceritate. Desigur, erau și diverse prăjituri și plăcinte, dar ceea ce conta cu adevărat era căldura momentelor împărtășite.
Noi, fiind aproape singura familie turcă din cartier, pregăteam baclavale de sărbătorile noastre. În condițiile limitate ale perioadei comuniste, baclavaua nu era doar un desert în casa noastră, ci un prilej de întâlnire. Vecinii veneau și ne așezam împreună la masă. Mai ales copiii familiei ruse cu care eram foarte apropiați își „comandau” cu zile înainte: „Va fi baclava de sărbătoarea asta?” Fie că era burma cu nucă sau triunghiuri… fiecare avea farmecul lui aparte.
Și noi am învățat multe de la ei. Fructele de mare, rafinamentul mesei, chiar și acei creveți uscați aduși din Rusia… Gustul lor crocant când erau prăjiți în ulei nu poate fi uitat. Dar mai presus de toate, am învățat respectul. La nunți, ni se pregăteau farfurii separate cu carne de vită, iar carnea de porc nu era niciodată pusă pe masă pentru noi. Această delicatețe era de neprețuit.
Privind în urmă astăzi, înțeleg că ceea ce trăiam atunci nu era doar vecinătate. Era o adevărată solidaritate. O conviețuire sinceră, fără discriminare, în care fiecare făcea loc celuilalt.
Poate astăzi nu mai avem cozonac pe masă. Poate suntem departe de acele zile pline de vecini și agitație. Dar amintirea acelor vremuri rămâne încă vie și caldă în sufletul nostru.
În acest Paște, oriunde v-ați afla, indiferent ce aveți pe masă… îmi doresc să aveți o sărbătoare plină de zâmbete, liniște și căldură sufletească, la fel ca în acele vremuri de odinioară.
