Terasa cu cărți

Alarma telefonului nu a apucat sa își facă datoria. Ma trezește un strigat de salut,din blocul de vis a vis. Deschid ochii,privesc spre fereastra, e întuneric. Zorii zilei încă nu și au făcut apariția. Se aude vuietul vântului parca ar fi un șuierat de locomotivă. Ieri a fost o zi călduroasă. Azi pare ca timpul s a supărat dintr un oarecare motiv și s a înțeles cu ploaia sa aibă o conversație comuna în aceasta zi de ianuarie. Deschid geamul privesc ghioceii care s au grăbit sa iasă, intr o zi la soare ,în alta zi sa își aplece clopoțeii în picăturile ploii. La geamul bucătărie îmi savurez cafeaua ,urmărind un stol de porumbei, ce vin unul câte unul la fereastra vecinului meu care zilnic ii hrănește cu dragoste. Un pescăruș rătăcit vine și el la mâncare. Vecinul ,o persoană în vârstă de origine turcă, născut la Istanbul, din cartierul Beyogul,trăiește acum în România. Un om bun. Cu o privire caldă, foarte serios,ne cunoșteam din vedere,ne salutam de complezenta ,uneori servim cafeaua la geam,salutându-ne printr o aplecare a capului. Apoi,într o zi,m a oprit sa îmi mulțumească pentru ca în fiecare dimineață, ignor gălăgia de la terasa cu cărți,asa cum ii spune el,la întrarea în bloc. În diminețile călduroase ii atrag pe adolescenții de liceu băncile frumos amenajate ,oferindu le liniștea cartierului în dezbaterile lor fără sfârșit, despre viata.
Domnul Hasan,ii adora pe tineri ,ii urmărește cu entuziasmul vremurilor trecute și netraite de el. Privindu-i își revede copilăria, frații,prietenii. Obișnuiește sa îmi spună, alte timpuri ,doamna!
Atunci într o secunda își ascunde zâmbetul și deznădejdea ii cuprinde chipul îmbătrânit de griji,dor și suferință. Este un bun orator,dar și un bun ascultător. Toate frământările mele sufletești le cunoaște din discuțiile fără sfârșit pe care le avem deseori îmi spune : “lasă râul să curgă,își va găsi albia”.
Și mai spune ” cel mai frumos cadou este viata,o școală… dacă nu știi sa iei examenul la tinerețe,trăind-o,rămâi repetent la bătrânețe,dorind. Povestirile lui sunt pline de aventură. Când vin seara de la serviciu ma opresc pe banca cu el ,mănânc castane coapte și ascult povestirile fără sfârșit ale domnului Hasan.
Indiferent de varsta unui om macar o data in viata viseaza sa se intoarca la terasa cu cărți…

Autor: Mirela Macaveiu