Organizația lui Fethullah Gülen și România – 3
„Mi-am pierdut zece ani din viață ca să pot deveni un om normal după ce m-am rupt de organizație.”
Prof.dr.Ahmet Keleș
Prezentat de Hamdi Yılmaz
Mărturia lui APO a constituit testul onoarei lui FETO.
Începe aventura din România a Comunității Fetullah.
De fapt totul a început în anul 1994 cu scrisoarea de recomandare pe care Președintele Süleyman Demirel i-a dat-o Președintelui României din acea perioadă, și care în următorii ani urma să-i devină un prieten vechi, Ion Iliescu.
Când colo, motivul pentru care Fetullah și echipa sa îl preamăreau pe Said Kurdi, zicându-i Saidi Nursi („Luminatul”), își luau bunăstarea din știința lui, pășeau pe urmele pașilor lui, era să câștige bani denaturându-i concepțiile.
Musa Anter, care prin intermediul socrului său Abdurrahim Zapsu l-a ospătat pe Saidi Kurdi, povestește despre acesta următoarele:
Escrocii care s-au năpustit în jurul lui ca să câștige bani denaturându-i de multe ori geniul la vârsta senectuții, au renunțat la reputațiile lor vechi de oameni onorabili, luminați, pentru faptul că se sfiau de el. L-au atașat unui sat concret și l-au numit Saidi Nursi.
Dar în fine, nu despre asta este vorba. Nu este, dar de la adepții lui Fetullah, care începând cu primele generații, umblau din sat în sat, își vindeau broșurile și se străduiau să câștige bani, până la punctul de a deschide școli în România, nu a fost ușor.
Toată lumea știe că mulțimii adunate ca să omoare cu lovituri de pietre o femeie pentru că comisese adulter i s-a spus: „Să arunce primul piatra cel care nu a păcătuit niciodată.” Problema e că, vor fi foarte puțini politicieni și funcționari publici imaculați într-atâta cât să arunce prima piatră în adepții lui Fetullah care au păcătuit cu grupările mondiale în Turcia.
Puterile avangardiste ale lui Fetullah care au venit în România după revoluția de la sfârșitul anului 1989 și au început prin a-i cununa religios pe turcii dezmățați, au scăpat ca prin urechile acului, deschizând în anul 1995 Liceul de Informatică din București, cu sprijinul material al oamenilor de afaceri din districtul Izmir, responsabili cu România, după ce în cursul anului 1994, Președintele Suleyman Demirel i-a scris o scrisoare de recomandare omologului său, Ion Iliescu.
La zece ani după această dată, Ragıp Gökçel care îi povestea plin de voie bună Ambasadorului că a făcut aranjamente subtile la Ankara, devine directorul școlii.
Așa a fost deschisă calea adepților lui FETO în România, după o perioadă pe sfârșite în care s-au chinuit să se întrețină cununându-i religios în schimbul a 100 de dolari pe turcii dezmățați.
PERIOADA LEGĂTURILOR SUBTERANE
Pare că sărim de la una la alta, dar este exact ca și când adepții lui Fetullah aruncă o piatră în apă și patruzeci de înțelepți nu o pot scoate. De aceea, fapt este că nu sărim de la una la alta. Ne străduim să vedem întregul.
În anul 1998 am lucrat 15 zile în arhiva Monitorului Registrului Comețului ca să demonstrez cum au prădat aceștia o întreagă zonă industrială organizată, în Ankara, înființând cu trei oameni 33 de societăți. Am văzut că au folosit aceeași metodă în cazuri în care „li s-a dat ce au cerut”.
Oricum, acum o să vă supun atenției o știre apărută în ziarul Hürriyet din 5 mai 1999, miercuri, legat de ceea ce încercăm să vă relatăm în ultimile două paragrafe. Iată acea știre cu titlul „Bombardierii PKK-ului au fost prinși în România”.
S-a precizat că bombele PKK care au explodat în centrele comerciale Atrium și Carousel din Istanbul provin din România și cei care au pus bombele și au fost reținuți, au fost instruiți în acea țară. Între timp, în operațiunea efectuată în 6 case diferite, celule ale PKK în București, capitala României au fost reținuți 14 teroriști PKK și găsite la ei un număr mare de bembe. 4 dintre membrii PKK au fost arestați.
În declarația dată de Inspectoratul General al Poliției s-a precizat că teroriștii care au realizat atacul cu bombă au fost instruiți în România, iar materialul exploziv utilizat în aceste acțiuni a fost adus din această țară cu ajutorul cărăușilor.
S-AU DEPLASAT 3 POLIȚIȘTI
Poliția română, care a trecut la acțiune după informația dată de poliția turcă, a realizat o operațiune în 27 aprilie 1999 și a reținut 14 teroriști. La această operațiune au participat și trei polițiști plecați din Turcia.
Datele de identitate ale celor 14 persoane reținute au fost trimise la Inspectoratul General de Poliție. A reieșit că unele pașapoarte și date de identitate utilizate de teroriști sunt false.
Conform datelor de identitate transmise de Poliția Română s-a stabilit că persoana care folosea numele Halis Campolat în pașaport era Önder Bayar, student în anul 3 la Facultatea de Farmacie a Universității din Istanbul, persoana care utiliza numele Mahmut Bulut era İsmet Temirci, teroristul care folosea identitatea Mahmut Mugurtay era Mehmet Hasan Oruç, ıar persoana care folosea paşaportul cu ıdentıtatea Nazır Odabaşı avea date de identitate false. S-a mai stabilit că persoana care în paşaport folosea identitatea Mustafa Aydoğdu, iar în cartea de identitate Ali Erdem avea ambele identități false, iar persoana care folosea pașaportul întocmit pe numele Yașar Akgün avea un pașaport fals.
IDEEA UNUI ATENTAT ASUPRA PAPEI
S-a transmis că persoanele cu numele Ayetullah Arslanargun, Ömer Șimșek, Abdurrazzak İlbasanâ Erdal Buğa, Sait Sönmez, Mehmet Ali Etkin, Latif Kaya și-au folosit propriile identități.
Ziarele românești au afirmat că membrii PKK reținuți urmau să facă un atentat asupra Papei Paul Ioan al 2-lea, care urma să vină în România pe 7 mai. Sabri Uzun, Președintele Secției Direcției Generale a Poliției a spus: „Noi nu deținem o asemenea informație”.
Când APO a dezvăluit numele polițistului român, a apărut și operațiunea subterană a lui Fetullah Gülen!
Revista de știri Buletinul Roșu, care se editează lunar în Turcia, și-a pus semnătura pe o știre interesantă pe coperta numărului din luna octombrie a anului 2007. Revista a scos la iveală o latură foarte diferită a lui Fetullah Gülen.
Acest număr interesant al revistei l-a comunicat site-ul www.cafesiyaset.com. Iată această știre:
OPERAȚIUNEA SUBTERANĂ A DOMNULUI HOGE
Turcia se îndrepta către lovitura din 12 septembrie 1980. Conform declarațiilor sale, datorită vizionarismului său, iar conform susținerilor altora, pentru că i se suflase la ureche, în anul 1979 Abdullah Öcalan părăsea Turcia.
Öcalan, de-a lungul a 20 de ani cât a locuit la Damasc, emitea o factură grea Turciei.
Organizația teroristă PKK, pe care o întemeiase, ataca sedii de poliție, aținea calea, mergea până în gospodării. Numai că, după 20 de ani, în viața lui Abdullah Öcalan era pe cale să se deschidă un nou capitol. Turcia se săturase de sângele vărsat.
ȚINTA ERAU ALEP ȘI DAMASC
Când a venit anul 1998, Turcia toată era în picioare. Când ziarele din anul 1998 tipăreau titluri de felul „Armata este gata pentru anul 2000”, nimeni nu știa că comandanții de cel mai înalt nivel al Forțelor Armate Turce urmau să-și exercite funcția într-o perioadă istorică.
Ierarhia comandamentului armatei fusese schimbată din rutină, iar în ședința pe care șeful Statului Major, Generalul de Armată Hüseyin Kıvrıkoğlu a făcut-o cu delegația noilor comandanți, îi dădeau Generalului de Armată Comandant al Forțelor Terestre o misiune istorică. Comanda, pe scurt, era aceasta:
„În ședința din iulie 1998 a Consiliului Siguranței Naționale, s-a luat hotărârea ca în cadrul luptei cu terorismul să se aplice sancțiuni grave față de Siria în privința susținerii importante a PKK. Ar trebui ca Siria să înțeleagă seriozitatea și hotărârea noastră în acest sens. Să lucrezi asupra modalității acestui lucru și să trecem la aplicații fără a mai pierde timpul.”
Aceasta era prima misiune a Generalului Ateș. Prima lucrare importantă la Comandamentul Forțelor Terestre, pe care îl luase în primire la 1 septembrie 1998, a fost asupra acestui subiect. Și Ateș efectua primul control și primea deplasare la unitățile aflate la granița cu Siria, în calitate de Comandant al Forțelor Terestre.
După ce Generalul Comandant al Forțelor Terestre, Atilla Ateș, a efectuat controale la granița cu Siria, la 16 septembrie 1998, la Reyhanlı ținea un discurs istoric, admis a fi începutul ieșirii din Siria și al arestării lui Abdullah Öcalan.
DIN NOU, TURCIA, DUPĂ 20 DE ANI
Öcalan, care părăsea țara în anul 1979, de data asta era izgonit din Siria, după 20 de ani. Apoi a căutat o adresă nouă care să-i deschidă ușa pe trasee cunoscute și în final este trimis pachet din Kenya în Turcia.
Aducerea lui Öcalan era înștiințată cititorilor de către cotidiene prin titluri de felul: „Felicitări, Turcia!”, Turcia sărbătorea. Printre cei care sărbătoreau se aflau și angajații de la contrainformații, care îl anchetaseră pe Öcalan. Primele declarații ale lui Öcalan au fost evaluate ca fiind dornice de comunicare și concordante. Anchetatorii nu se înșelaseră.
Ceea ce se știa la audierile lui Öcalan care avuseseră loc la stabilimentul din Yenimahalle al Agenției Naționale de Informații și la baza din Bahçelievler, se repeta. Anchetatorii întocmiseră dosare voluminoase în privința legăturilor din străinătate ale PKK. Erau adresate întrebări asupra datelor din dosar, iar Öcalan răspundea la fiecare întrebare chiar și mai detaliat.
CÂND APO A DEZVĂLUIT NUMELE SECURISTULUI ROMÂN
Angajații îi adresau lui Öcalan întrebări referitoare la existența PKK în România, în lumina datelor obținute fie de la Ambasada Turciei, fie din reclamațiile venite din partea oamenilor de afaceri care făcuseră investiții în România. Öcalan, așa cum colaborase de fiecare dată, dădea și la aceste întrebări răspunsuri amănunțite. Conform rapoartelor securității, PKK folosea România ca o bază pentru activitățile sale. Activitățile din această țară le desfășurau în preajma revistelor numite „Uniunea Oamenilor de Afaceri Kurzi” și „Vocea Mesopotamiei”. Se știa că acțiunile ce urmau să aibă loc în Turcia, în metropole și în zonele turistice, erau planificate și coordonate aici și că materialul explozibil era asigurat de aici.
Lui Abdullah Öcalan i s-a adresat întrebarea de către cine este protejată organizația în România. Fără să șovăie câtuși de puțin, Öcalan a dat numele unui angajat de nivel superior al securității. Datorită relațiilor apropiate pe care le stabiliseră cu acest nume, își desfășurau activitatea în România de ani de zile, fără să fie deranjați.
OPERAȚIUNE ÎN ROMÂNIA
După evaluarea datelor obținute în timpul audierii lui Öcalan, SIE și Direcția Generală a Poliției dădeau startul operațiunii. După eforturi de câteva luni, PKK-ului i se dădea o mare lovitură în România și 14 membri PKK erau aduși în Turcia.
Ziarele din data de 5 mai 1999 anunțau operațiunea cu titlul „Teroriștii cu bombe ai PKK-ului au fost prinși în România.”
În atacul efectuat în 6 case diferite, celule ale PKK-ului în București, capitala României, au fost găsiți 14 membri PKK și un număr mare de bombe.
S-AU DEPLASAT 3 POLIȚIȘTI
România, care ani de zile închisese ochii asupra existenței PKK, trecuse la acțiune în urma informației dezvăluite de poliția turcă. Poliția română, efectuând în 27 aprilie 1999 o operațiune, a reținut 14 teroriști. La această operațiune s-au alăturat și trei polițiști români.
IATĂ CULISELE ACESTEI OPERAȚIUNI
Cum s-a întâmplat de s-a înfăptuit o asemenea operațiune în România, unde PKK-ul a domnit dând mită? În spatele acestei operațiuni se află o muncă care ar face și firmele de spionaj să pălească.
În urma informațiilor obținute în timpul audierii lui Öcalan, agențiile de informație își întețeau eforturile în România, dar mai ales în București.
În urma muncii efectuate asupra a cărei persoane sau a căror instituții protejează PKK-ul în această țară, apărea un nume. Se clarifica faptul că Adjunctul Directorului General al Poliției, responsabil cu lupta antiteroristă în România, era în relații bune cu PKK.
URMĂRIRE PAS CU PAS A DIRECTORULUI POLIȚIEI
Unitățile de contrainformații își întețeau eforturile asupra acestui om. Urmărirea tehnică și filajul, care au durat puțin, scoteau la iveală că funcționarul de rang înalt, care era căsătorit și avea un băiat, avea o legătură extraconjugală cu secretara sa.
Fusese găsită slăbiciunea polițistului de rang înalt. Fusese ușor și să se obțină imagini cu cei doi care aveau o relație interzisă. Venise rândul ca securistul de rang înalt să fie convins.
PROPUNERE DE COLABORARE CĂTRE FEMEIE
Angajații de contrainformații ai Turciei au bătut întâi la ușa femeii. I-au cerut să-l convingă pe securistul de rang înalt să colaboreze cu ei, arătându-i că dețin dovezi are legăturii lui extraconjugale.
Secretara nu s-a opus. Le-a spus angajaților de la contrainformații că este dispusă să colaboreze, dar cu o condiție.
Pe când angajații se gândeau că li se va cere o sumă mare de bani, femeia avea o pretenție interesantă: „Am o fată. Faceți demersurile necesare ca aceasta să învețe cu bursă la Colegiul Süleyman Demirel.”
Cererea asta era mai serioasă decât banii. Pentru că această școală reprezenta în România cam ce reprezintă în Turcia Liceul San Joseph sau Colegiul Robert. La acest colegiu mergeau și copiii angajaților Ambasadei Turce la București.
La această școală selectă nu era primit ușor orice elev.
Elita românească încerca diferite căi care nici nu îți treceau prin minte, ca să își trimită copiii la această școală.
După ce angajații de la contrainformații au recurs la toate relațiile, au fost refuzați, întrucât nu mai existau locuri în școală. În această situație, se ajungea la ideea unanimă să se apeleze la liderul comunității Lumina, Fethullah Gülen.
A fost făcută legătura telefonică cu Fethullah Gülen, care locuiește în S.U.A. Fethullah Gülen nu a stat pe gânduri în fața unei cereri venite din partea statului său: „Din moment ce este o problemă de stat, trebuie rezolvată, nu vă faceți griji. Se va găsi neapărat un loc pentru un elev.”
În urma răspunsului pozitiv obținut de la Fethullah Gülen, promisiunea făcută femeii era ținută. Și femeia se ținea de cuvânt și aranja o întâlnire a adjunctului directorului general al poliției cu angajații turci de la contrainformații.
Și de data asta se pornea o negociere strânsă. Numai că și din partea securistului de rang înalt venea o cerere asemănătoare. Și adjunctul directorului poliției avea un băiat, și el, de asemeni, dorea să învețe cu bursă la același colegiu. Cei de la contrainformații au recurs la același trafic telefonic. Iarăși Ankara îl suna pe Fethullah Gülen, care locuia în S.U.A., și se solicita o bursă pentru a doua oară. Fethullah Gülen intervenea din nou și asigura obținerea unui loc pentru încă un elev. Datorită acestui fapt, debuta operațiunea îndreptată spre PKK.
SERVICIU LA PACHET POLIȚIEI
Echipele de luptă antitero ale României efectuau raiduri unul după altul la casele descoperite de angajații turci de la contrainformații dinainte. La parter aștepta o echipă de trei persoane venită din Turcia.
Conform informațiilor oficiale, erau prinși și înapoiați Turciei 14, iar conform celor neoficiale, mai mult de 20 de membri PKK.
CU ACEASTĂ OPERAȚIUNE, PKK-ULUI I-AU FOST FRÂNTE ARIPILE LA BUCUREȘTI.
AKSU A DEZMEMBRAT ECHIPA.
Premierea echipei de trei persoane care a împiedicat PKK-ul să devină organizație în România era tot o procedură turcească.
Ministrul de Interne Abdulkadir Aksu destrăma această echipă care fusese autoarea multor succese, precum prinderea lui Alattin Çakıcı și operațiuni față de PKK.
COLEGIILE DIN ROMÂNIA
Școlile din afinitatea comunității Nur din România sunt produsul firmei „SC LUMINA S.A.”. Denumirea instituțiilor de învățământ este „Liceul Internațional”. Prima școală de aici a fost înființată în Constanța, iar a doua activează în București.
În aceste școli învață 362 de elevi. 42 de profesori, administratorul și personalul auxiliar sunt din Turcia. Numărul de angajați români este de 150. La școala din Constanța învață 84 de elevi români, creștini, și 58 de turci.
La liceul din București, din cei 108 elevi, 100 sunt români, 6 sunt cetățeni turci și doi sunt copii ai unui diplomat din Indonezia. Cât despre copiii membrilor Ambasadei Turciei, ei primesc educație la Școala Primară Süleyman Demirel, care a intrat în funcțiune în anul 1996.
Aici, pe lângă grădiniță, mai funcționează și școala primară de 8 clase. Din 112 elevi, 59 sunt turci.
