Organizația lui Fethullah Gülen și România – 2

„Mi-am pierdut zece ani din viață ca să pot deveni un om normal după ce m-am rupt de organizație.”

Prof.dr.Ahmet Keleș

Prezentat de Hamdi Yılmaz

„I-am spus lui Ceaușescu așa: …”

Fethullah Gülen și Salih Özcan. Amândoi, o recompensă pentru Turcia a perioadei Kenan Evren.

Mentorul amândorora, cel numit „Minunea Epocii”, Said-i Kürdi, sau Said-i Nursi, cel dornic să se răzbune pe Mustafa Kemal Atatürk și drumeț zadarnic pe drumul de demolare a Republicii instaurate de acesta.

Chiar dacă între ei este o diferență de vârstă de o generație, amândoi sunt tovarăși pe același drum.

Unul este omul „inteligenței superioare”, iar celălalt, omul celui aflat la porunca „inteligenței superioare”. Adică, același lucru.

Chiar dacă la sfârșitul anilor lui Özal părea că drumurile lor s-au despărțit, diferența dintre ei constă în diferența dintre Patronii lor.

În septembrie 2010, Salih Özcan a acordat un interviu unei reviste numită Lumea Moralității, în care relatează activitățile sale în România.

Agenția de știri Cihan Haber, aflată la ordinul lui Fetullah, a cosmetizat acest interviu și l-a comunicat și celui mai surd ascultător. Pentru amândoi, România este un bun intermediar de prăduit.

Acest interviu este difuzat către cititorii ziarului din acea perioadă cu titlul „I-am spus lui Ceaușescu așa.”

* * *

Salih Özcan, despre care se specifică faptul că este fondatorul organizației Rabıta (Misticism) cu origine în Arabia Saudită și acționar al Faysal Finans tot cu capital Saudit, a susținut că a făcut o înțelegere cu dictatorul român dat jos de la putere, Nicolae Ceaușescu, și a deschis cursuri de citire a Coranului în România.

Özcan a mai susținut că Saidi Nursi a știut acest lucru, pentru că i-a spus „Tu o să faci o înțelegere cu un șef de stat!” Özcan a mai povestit negocierea pe care a făcut-o cu Nicolae Ceaușescu. A afirmat că s-a întâlnit cu dictatorul răsturnat la Ministerul Afacerilor Externe de la București.

Salih Özcan a afirmat că a semnat o înțelegere cu Ceaușescu într-un interviu dat revistei lunare „Lumea Moralității”, care se edita în Turcia. Capitolele referitoare la interviul aflat în revistă le relatează întocmai după cum urmează:

„Minunea Epocii” Said Nursi, dintre toți elevii săi, îi spune lui Salih Özcan „Tu vei face o înțelegere cu un șef de stat”. Aceste cuvinte, cărora Salih Özcan nu le-a acordat atenție pe atunci, s-au adeverit după ani și ani. Özcan s-a întâlnit cu președintele de stat dictator al României, Ceaușescu, și au semnat o înțelegere referitoare la deschiderea unor cursuri de citire a Coranului în România.

* * *

Sfinția – sa, Maestrul, mi-a spus într-o zi: „Tu, personal, vei face o înțelegere cu un șef de stat.”

Eu, atunci, mi-am spus: „Măi, cine sunt eu, ca să fac o înțelegere cu un șef de stat? Eu nici nu trec pe lângă un șef de stat, ba mai mult, nu pot trece nici prin cartierul lui. Probabil că Maestrul îmi face un compliment, sau, oare ce vrut să spună?” și m-am lăsat cuprins de contradicții. În timp ce eu mă gândeam așa, Maestrul mi-a dat una în cap și mi-a spus: „La ce te gândești? Ție îți spun: tu vei face o înțelegere cu un șef de stat.”

Era prin anul 1976 sau 1977. Într-o zi, la organizația „Misticism”, în timpul unei ședințe s-a luat o decizie de felul următor: trei oameni vor circula prin fiecare țară a Europei. Se vor vizita : Spania, Franța, Portugalia, România, Belgia, Olanda, Bulgaria și alte țări. Se vor face cercetări în privința situației musulmanilor minoritari de acolo și se va evalua printr-un raport.

Cam după trei luni a sosit o telegramă. Se spunea: „Biletele de avion și celelalte acte sunt gata, veniți imediat. Începeți-vă vizitele!” Eu am pornit imediat. Au fost făcute iar consultări și opțiuni pentru încadrările de plecare.

Trei persoane, inclusiv eu, am plecat întâi în Franța, Germania, Belgia și așa mai departe, și ne-am întocmit rapoartele.

A VENIT RÂNDUL ROMÂNIEI

În sfârșit, a venit rândul României. În anii aceia, cruzimea și absolutismul exercitat asupra poporului musulman de către Ceaușescu, care era șeful statului român, erau exagerate.

Până și mașinile lucrătorilor noștri, care treceau prin România,  erau percheziționate, se confiscau Coranele și erau arse.

Când colo, noi, ce să vedem? Am fost întâmpinați de persoane cu turbane, ne-au dus la hotelul Lido și ne-au ospețit. Ne-au propus de mâncare, ba chiar ne-au întrebat ce dorim să mâncăm. Întrucât eu nu aveam încredere în carnea lor, am preferat legume. După masă, rugăciune și o ușoară odihnă, ni s-a spus: „Mâine, la ora 11, va veni șeful statului, Ceaușescu și o să vă primească.”

Noi am spus: „Bine!” și a doua zi dimineață, după rugăciune, ne-am pregătit și am vizitat ambasadele tuturor țărilor musulmane: Egipt, Kuveit, Irak, Iran, etc.

Pentru că urma să fie prezenți reprezentanții lor la întrunire. Am formulat structura de bază a cererilor. Ei ne-au spus: „Aveți mare dreptate, noi vom susține tot ceea ce veți spune voi în privința problemelor acestora în prezența lui.”

Când s-a făcut ora 11:00, ne-am ocupat locurile la Ministerul Afacerilor Externe. Ne-am așezat la locurile rezervate nouă în jurul unei mese foarte mari. Erau de față o mulțime de oameni de religie, cu turbane și muftii. Pe cealaltă parte se aflau ambasadorii. După o vreme, a intrat Ceaușescu și s-a așezat pe un fotoliu foarte mare și arătos pregătit anume pentru el.

După discursul introductiv, ne-a spus: „Poftiți, ce cereri aveți?” Amicul de lângă mine, Abdülkadiri, mi-a spus: „Răspunde tu!”

Eu m-am ridicat și am spus: „Domnule, se aude că poporul este foarte mulțumit de dumneavoastră. Sunt mulțumiți și cei 66 de mii de musulmani care trăiesc în țara dumneavoastră. (Deși nu mai puteau suporta, dar cei din jurul lui nu îl informau despre asta. Dar ar fi fost total greșit să abordăm discuția cu reclamații). Numai că, vedeți, creștinii pot merge liberi la Roma pentru problemele lor religioase. Dacă doresc, își pot trimite copiii la studii acolo. Evreii por merge liberi la Tel Aviv. Dar musulmanii nu pot merge pentru credința lor nici măcar o dată pe an la adunarea lor (mă refeream la hagialîcul de la Mecca).”

            Ceaușescu s-a întors către muftiu și a zis: „Domnule muftiu, de acum încolo, să meargă!”. Domnul muftiu, pe ascuns, a început să-mi facă semne cu mâna, imitând scrisul și semnătura. Eu am înțeles situația. M-am gândit: „Se va uita totul și nimeni nu va putea cere vreun drept. Trebuie întocmit un contract.”

            Mi-am revenit repede și am spus: „Domnule, aveți multe responsabilități, chestiunile acestea se pot uita. Dacă ne îngăduiți, să ni se dea o hârtie și să consemnăm.”

El s-a uitat către ministrul de stat de lângă el și a spus: „Dă-le o hârtie”. Au adus două foi de hârtie.

            În timp ce eu scriam primul articol, Ceaușescu s-a opus deodată și a spus: „Numai că noi nu o să le dăm bani să meargă la adunare”. Eu am replicat: „Bine, domnule, o să le dăm noi bani, dacă e nevoie”. Ceaușescu a spus: „Bine, atunci, ce mai e?”

            Eu iar am spus: „Domnule, creștinii își iau Biblia de aici, Evreii își iau Talmudul din Tel Aviv. Dar musulmanilor nu li se dă acest drept. Ba mai mult, li se confiscă Coranele lucrătorilor noștri care trec prin țara dumneavoastră și li se dau foc. Ar trebui ca și musulmanii să facă rost de unde vor ei.”

            Ceaușescu s-a întors către responsabilul cu acest subiect și i-a spus: „De acum încolo, lucrătorii să treacă liberi și cei de-aici să-și facă rost de cărțile lor”. Eu i-am făcut semn și am consemnat și asta pe hârtie.

            Ceaușescu a zis: „Bine, mai e altceva?”; când eu i-am răspuns: „Domnule, ar trebui ca și musulmanii, la fel ca ceilalți, să învețe și să citească Coranul în mod liber”, a obiectat imediat. A zis: „Asta nu se poate. Ce o să se întâmple cu școala?”. Eu am replicat imediat: „Domnule, să învețe în timpul vacanțelor școlare!”

            Ceaușescu a zis: „Bine, s-a făcut. Așa se poate. Să-și citească propriile cărți”. Am însemnat și am scris și acest articol în contract și i-am trimis această hârtie prin adjuncții săi, ca să o semneze.

            După întâmplarea aceasta, când ne-am întors în Turcia, l-am rugat pe Sabri Ulker. Au fost donate și trimise în România 5000 de Corane.  În anul acela, au venit 50 de candidați la hagie din România și cheltuielile au fost suportate de fundația „Misticism”. Și ca să dăm lecții de citire a Coranului, ne-am dus la Constanța.  Muftiul de acolo i-a strâns pe imami și a întrebat „Care dintre voi vrea să predea Coranul?”. Aceștia au răspuns: „Noi putem să predăm, dar nu avem locul necesar. În grădinile moscheilor cultivăm legume și zarzavaturi ca să ne putem întreține. După cum știți, salariile noastre sunt de doi dolari (Adică în bani românești, de 58 de lei). Cum să trăim cu asta?”

            Eu am luat cuvântul și am zis: „Lăsați problema banilor. Eu o să vă dau 1000 de lei pentru fiecare elev care învață Coranul. E bine?” (Adică acești 1000 de lei fac 34 de dolari. De 15 ori salariul lor).

            Imediat au fost selectate trei persoane, adică Hafiz Müstecap, Hafiz Aziz şi Hafiz Ali.
            După ce ne-am întors în Turcia, a fost evaluat raportul nostru în adunarea fundației „Misticism”. S-au luat măsurile cuvenite.

            Pe la mijlocul vacanței școlare, m-am dus în România, să fac verificări, având și o sumă de bani la mine.

            Am fost în zona domnului Müstecap și l-am întrebat la câți elevi predă Coranul. El mi i-a arătat și a zis: „28 de elevi”. Am scos din geantă 28 de mii de lei, i-am numărat și i-am dat. Iar copiilor le-am dat câte 1000 de lei ca să-și ia o bicicletă.

            Ne-am dus în celălalt raion. Am dat de domnul Aziz. I-am dat și lui bani în funcție de numărul de copii. Și el preda tot la 28 de elevi. Am dat și copiilor de acolo câte 1000 de lei ca să-și ia bicicletă.

            Ne-am dus și în celălalt raion și am dat de domnul Hafiz Ali. Am văzut că domnul Hafiz Ali preda la 25 de elevi. Le-am dat și lor câte 1000 de lei pentru bicicletă și imamului Ali, 25 mii de lei. Adică au câștigat în 2,5 luni echivalentul salariului lor pe un an și jumătate.

            Când am ajuns la hotel în ziua aia, Tayyar Altıkulaç era acolo. Când m-a văzut, a zis: „Salih hogea, ce cauți tu aici?”. Am relatat situația. Nu-i venea să creadă. A zis: „Chiar e adevărat ceea ce îmi spui?”. Am deschis geanta și i-am arătat chitanțele. A zis: „Măi, voi faceți ceea ce ar trebui să facă statul nostru     ” și și-a exprimat satisfacția. Eu i-am spus: „Domnule, nu noi facem, ci Allah. Noi suntem intermediari.”

***

            Afirmațiile lui Salih Özcan referitoare la România s-au dovedit a fi vorbe goale.

            Nu există nicio înțelegere de pe vremea lui Ceaușescu.

            La Hagie nu s-a mers niciodată mai mulți de 10 persoane odată.

            Afirmațiile discipolului lui Saidî Nursi, Salih Özcan, despre care se spune că a fondat Faysal Finans și fundația „Misticism”, de tipul: „Am făcut o înțelegere cu Ceaușescu. Am înființat cursuri de Coran. Am asigurat plecarea în  Hagie a unui contingent de 50 de oameni, am distribuit 5 mii de Corane”, s-au dovedit a fi false.

            Discuțiile care au avut loc cu martorii din acea perioadă ai ziarului nostru și afirmațiile persoanelor care au sunat benevol redacția nu le-au confirmat.

            Prima afirmație a lui Özcan era aceea că mitiza spusele lui Saidi Nursi, și anume că: „tu o să semnezi o înțelegere cu un președinte de stat”, că deși dictatorul român răsturnat de la putere, Nicolae Ceaușescu, avea pe lângă el câțiva ambasadori ai unor țări arabe, întrevederea a avut loc la Ministerul Afacerilor Externe și acolo a fost semnată înțelegerea. Cele susținute de Salih Özcan nu sunt evocate de nimeni care trăia în București în perioada aceea, care avea vreo funcție, o vârstă și un cult corespunzătoare în stat.

            Același tip de persoane nu crede în probabilitatea ca o astfel de întâlnire să fi avut loc. Aceste persoane vehiculează propunerea că indivizii în cauză s-ar fi putut întâlni cu cineva de la Departamentul Cultelor, care era o unitate atașată pe atunci Ministerului Afacerilor Interne.

            Cei care cunosc sistemul de lucru al lui Ceaușescu, știu că nici nu încape discuție ca Dictatorul să se deplaseze la un minister pentru o întâlnire.

            În ceea ce privește cursul de citire a Coranului, se menționează că după ce Școala religioasă de la Medgidia s-a închis de la sine, unii imami au continuat în stânga și în dreapta să le predea Coranul, că oricum, în Dobrogea exista o astfel de activitate, că aceasta a continuat din anii 1965 până în 1979, după care a fost interzisă total. (Politica de desființare a activităților religioase ale regimului Comunist din România este un subiect aparte).

            Se afirmă că Salih Özcan a vizitat Dobrogea în perioada aceea, se confirmă că a stat de vorbă cu unii imami care oricum predau lecții de Coran, că a promis bani dascălilor și cursanților, numai că această promisiune nu a fost îndeplinită niciodată.

            În timp ce nu se poate obține o informație validă referitor la numărul de 5 mii de Corane distribuite gratuit, se știe că au fost distribuite Corane, dar că s-a perceput de la fiecare cursant câte 150 de lei în schimbul unuia. Se mai subliniază că pentru acele vremuri, aceasta era o sumă destul de mare.

            În privința hagiei, se menționează că în anul 1977, din România au mers pentru prima oară la Mecca 10 persoane, dar nu Salih Özcan a fost cel care a înlesnit asta, ba mai mult, cei care au mers în hagie au plătit suma de 10 mii de lei, o sumă destul de mare pentru vremea aceea. Cu toate acestea, se specifică și faptul că cei 10 care au fost la Mecca nu au beneficiat de serviciile necesare și s-au chinuit. Se subliniază că de data asta, s-a făcut apel la Salih Özcan și prin intervenția lui, banii încasați au fost returnați hagiilor. Se specifică faptul că din România nu au mers niciodată mai mult de 10 persoane la Mecca și nici nu încape discuție să fi mers 50 de oameni.

            Alte surse menționează că au fost formate instituții internaționale care să se ocupe de musulmanii aflați în țările comuniste, că știu că în Australia exista o instituție care avea un fond de 4 milioane de dolari, dar că minoritatea turcă și tătară din România nu a putut fi ajutată cu un asemenea sprijin.

***

OSMAN AZIZ: „Noi am inițiat mersul la Mecca.”

            După explicațiile cosmetizate care s-au dovedit vorbe goale ale agenției de știri Cihan Haber, mașina de propagandă a membrului FETÖ, Salih ÖZCAN, tovarășul lui Fethullah Gülen, imamul moscheii din București, Osman Aziz specifica faptul că cele 10 persoane din România care au plecat primele, în 1977, la Mecca, și-au asigurat singure plecarea.

            Iată ce declara în octombrie 2010:

***

            Imamul Aziz Osman a relatat ziarului nostru înfăptuirea primei plecări la Mecca. Aziz a spus următoarele:

            „În anul 1976 a venit aici Șeicul – al – Islam al Arabiei Saudite, împreună cu patru persoane. Au fost musafirii mei timp de o noapte. În Techirghiol exista o geamie pentru care construiserăm un minaret în 1969. Acest minaret îl făcuse Nafiz Canaka. Era sculptor în piatră. Stătuse 14 ani în închisoare și fusese grațiat când a ajuns Ceaușescu la putere. El ne-a făcut minaretul. Locuitorii din Techirghiol au dat atunci 100 de lei cu banii de atunci. Cu banii aceștia puteai cumpăra chiar și o oaie. Geamia propriu-zisă o construise în 1932 Halil Kadir, care în momentul înălțării minaretului avea 81 de ani. În fine, Șeicul – al – Islam a vizitat această geamie. A mai vizitat și alte geamii.

            Muftiul Mehmet Yakup l-a dus să viziteze Mangalia și Constanța.

            În lunile ianuarie – februarie 1977, am fost în Kuweit. Eu, muftiul Mehmet Yakup, Habip Omucan. Am stat în Kuweit o săptămână și am cunoscut un imam numit Ali Șerif. Era un turc care învățase acolo. I-am spus: „Dacă tot am venit până aici, cum ar fi să vedem pământul sfânt?”. Și-a pus mâna dreaptă pe inimă, a ridicat mâna stângă sus și a zis: „Inshallah!”

            Muftiul nostru s-a supărat pe mine, dar Ministrul Cultelor din Kuweit și imamul Ali Șerif ne-au dus, peste două zile, să vizităm Arabia Saudită. Am luat viză de la Ambasadă. Ba mai mult, după ce a completat viza pe pașaportul meu, a șters ce a scris, spunând: „pașaport de ghiaur” și a scris și a ștampilat pe o foaie separată.

            Am aterizat la Medina. Ne-am dus la Mecca. Ne-au plimbat prin Medina. Acolo ne-am întâlnit cu Salih Özcan. Se afla acolo pentru o conferință cu subiectul „De ce se îndepărtează tinerii musulmani de credință?”

            M-am adresat Șeicului – al – Islam și i-am spus să ne dea un contingent de măcar 5 persoane, României. Odată cu sprijinul inclusiv al lui Salih Özcan, au acceptat astfel mersul la Mecca a 10 persoane din România.

            Astfel au asigurat un contingent de o mie de persoane celor care trăiau în țările comuniste. Și pentru prima oară au plecat la Mecca 10 oameni din România, în anul 1977. Așa s-a continuat, din acel an, până în 1997. În unii ani, au fost 15, sau în alții, 20 sau 28. Dar aceste locuri au fost vândute pe bani. În anul 1997 am primit invitație să merg la Djedda (Arabia Saudită).”

            Imamul Bucureștiului, Osman Aziz, a mai spus următoarele, referitor la cursurile de Coran.

            „Când în 1968 s-au închis școlile teologice (madrasele), bătrânii mi-au dat permisiunea de a începe activitatea de imam. Unul mi-a zis: „fac hogie de 40 de ani. Nici nu m-am procopsit, nici nu am murit! Timp de 40 de ani, am fiert în clocot”. Așa am început să practic hogia în Techirghiol, în anul 1969. Am lucrat peste tot, inclusiv în Adakale, dar am practicat și hogia. Pe când dădeam lecții de Coran pe ici, pe colo, câtorva oameni, în 1977 am început să predau cursuri de Coran la 55 de învățăcei.

            Le-au promis copiilor 500 de lei. Au zis că ne dau bani și nouă. Dar nu a făcut nimeni vreo plată nici copiilor, nici nouă. Am predat zilnic între orele nouă și unsprezece. Cărțile de Coran, Muftiatul le vindea cu 200 de lei, dar nouă ni le-a dat cu 100 de lei. Catehismul de buzunar era 10 lei, nouă ni l-a dat cu 5 lei. Banii pe care i-am strâns, i-am dus și i-am predat la Muftiat și am luat și chitanță. După două luni, primărița comunistă m-a chemat la ea. Mi-a spus: „Ai strâns bani de la copii!”. I-am arătat chitanța. Mi-a zis: „Dacă nu luai chitanță, era rău de tine”. Așa am continuat 4 ani. În timp, au pus capăt acestei activități, punând presiune pe căi indirecte asupra copiilor și părinților lor. A luat sfârșit în 1981. Din anul 1989 până acum, predau două ore de religie pe săptămână copiilor. Le dau note și li se ia în considerație ca disciplina religie, la școală.