Spre Cappadocia
Urc în autobuz din districtul Esenler. Merg spre Cappadocia. Privesc în autobuz chipurile oamenilor care merg spre aceeași destinație. Din ce ne îndepărtăm de Istanbul dealurile șerpuite își fac loc la fiecare pas. Despre frumusețea fără margini a acestor locuri voi scrie.
Autobuzul prinde viteză. Zgomotul de peste zi se sparge în bucăți precum un bulgăre de pământ,lăsând loc liniștii binefăcătoare. Peisajul care se vede pe geam este mirific. Din mers zăresc luna cum strălucește pe cer ca o zeița. Stelele dansează în jurul ei ca niște fete la o nuntă. Un stol de ciori zgomotoase disturbă liniștea nopții de primăvară. Câțiva pescăruși își iau zborul de pe acoperișul unei case, scoțând zgomote de bucurie. Aceasta călătorie o fac după ani de plăcere și cu bucuria revederii de oameni dragi sufletului meu. Autobuzul ține ritmul unui cântec al timpului,salutând în mers răsăritul soarelui care se grăbește să urce spre cer cu razele-i strălucitoare,dăruindu-ne încă o zi binecuvântată!
Distanță parcursă de la Istanbul până în Cappadocia este mare, dar eu îmi ocup timpul privind spre geamul cu urme de picături de ploaie impregnate cu praf. Peisajul este de o frumusețea mirifică. Mă cuprinde oboseala, am dormit foarte puțin,dar atunci aud glasul șoferului care ne anunță că, am ajuns în Ortahisar. Este un oraș mic din districtul Urgup din provincia Nevșehir. Mă cazez la un hotel care este construit dintr o peșteră. Apoi, plec spre castelul din Ortahisar. Fac un efort si urc până pe vârf ca să pot vedea Panorama Văii Hallacdere-Valea Coșurilor de Zâne care zâmbește în lumina soarelui. Întorc privirea și vad vulcanul maiestuos care stă ca un paznic acoperit de zăpadă. Erciyes se conturează la orizont ca o poveste. Plec către alta zona de vis la muzeul în aer liber Zelve situat între Urgup și Avanos. Această vale este un loc mirific care pur și simplu îți ia respirația prin natura peisajului. Satul de peșteri părăsite de musulmani și creștini.
Ajung la celebra vinărie Turasan și sunt imbiată cu un pahar de vin limpede ca lacrima unei fecioare. Acest peisaj, eu îl privesc ca un tablou executat cu multa perfecțiune de “Doamna Supremă, Natura!”
Ea, natura, în zori de zi, își bea cafeaua cu timpul,vorbind despre trecut cu nostalgie și despre viitor cu entuziasm.
Mă simt ca într-o poveste care nu as vrea sa se termine niciodată!
Autor : Mirela Macaveiu
