Evenimentul cultural dedicat clujeanului Ibrahim Müteferrika a ajuns la cea de-a șasea ediție

*Zilele trecute s-a încheiat, la Cluj-Napoca, cea de-a șasea ediție a Evenimentului cultural organizat în cinstea marelui om de cultură Ibrahim Müteferrika (1674–1745), desfășurat în perioada 19–25 ianuarie 2026. Manifestarea, organizată anual, a devenit în timp o marcă culturală cu recunoaștere internațională

Evenimentul a fost organizat de Asociația Turkish Multicultural Business Consortium, în parteneriat cu Institutul de Turcologie și Studii Central-Asiatice din cadrul Universității Babeș-Bolyai, Centrul de Cultură Urbană și Centrul de Informare Turistică ale Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, precum și Colegiul Tehnic „Ana Aslan”.

Ajuns deja la statutul de tradiție, evenimentul a reunit, de-a lungul edițiilor precedente, invitați de prestigiu internațional, nume sonore din rândul artiștilor și specialiștilor Ministerului Culturii al Republicii Türkiye: Mehmet Gürsoy, specialist în arta çini și „Tezaur Uman Viu” UNESCO, reputat restaurator al geamiilor istorice din Istanbul; Atilla Can, specialist în pictura Ebru și inițiator al includerii acestei arte în patrimoniul UNESCO; Kaya Üçer, specialist în desen și restaurator al geamiilor istorice; Mehmet Nuri Ünver, artist caligraf, colaborator al celebrului serial istoric Suleyman Magnificul și autor al Imnului Național al României realizat în tehnica kufi pentru evenimentul Transylvanian Tulips Fest (2022); precum și Münevver Ünver, artist tezhip.

Punctul central al ediției din 2026 l-a constituit Conferința internațională „Ibrahim Müteferrika”, care a reunit, și în acest an, în orașul natal al tipografului și diplomatului, personalități academice de prestigiu, specializate în studiul operei și personalității lui Müteferrika. Conferința a fost deschisă prin cuvântul Excelenței Sale, domnul Özgür Kıvanç Altan, ambasadorul Republicii Türkiye la București, susținător constant al inițiativelor academice dezvoltate de Institutul de Turcologie și Studii Central-Asiatice al Universității Babeș-Bolyai. În intervenția sa, diplomatul a subliniat importanța lui Ibrahim Müteferrika în contextul culturii turcești și a transmis urări de succes participanților.

A fost prezent, de asemenea, domnul Haşim Koç, consilier al Yükseköğretim Kurulu din Türkiye, susținător al evenimentului Müteferrika, care a prezentat studiul Katip Çelebi’nin Müteferrika baskısı Kitab-ı Cihannüma’sında Antik Dünya. La manifestare a participat și doamna dr. Vildan Bormambet, consilier pentru minoritatea turcă în cadrul Ministerului Educației Naționale din România, care a urmărit cu interes lucrările conferinței.

Au urmat comunicările specialiștilor consacrați în domeniul studiilor müteferrikiene: Orlin Sabev (Institutul de Studii Balcanice, Academia Bulgară de Științe), dr. Recep Kankal (Universitatea Medeniyet din Istanbul), dr. Hatice Sururi (Universitatea Tehnică din Gebze), alături de cercetările prezentate de noii membri ai „familiei Müteferrika”: prof. Sipos Gábor (Arhiva Reformată din Transilvania), prof. Alpaslan Hamdi Kuzucuoğlu (Universitatea Medeniyet din Istanbul), Yusuf Karakahraman (lector de limba turcă, Institutul Yunus Emre – Bagdad), drd. Adi G. Secară (Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați), lector dr. Judith Bartalis-Ban (Facultatea de Litere, UBB), Serkan Selalmaz (Universitatea Selçuk), profesorul de istorie Vladimir Alexandru Bogosavlievici (Colegiul Național „George Barițiu”), precum și alți invitați.

Evenimentul, desfășurat neîntrerupt de șase ediții, s-a bucurat de participarea domnului dr. Cristian Manolachi, director al Centrului de Cultură Urbană, a doamnei Karin Elisabeth Hann, reprezentant al Centrului de Informare Turistică al Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, și a doamnei director prof. dr. Petronica Pop, din partea Colegiului Tehnic „Ana Aslan”.

Programul a inclus două lansări de carte: volumul semnat de Orlin Sabev, The Müteferrika Press. Arabic Typography in an Ottoman Context (De Gruyter, 2025), considerat deja o lucrare de referință în domeniu, precum și volumele autorului Adi G. Secară – Șair Dervișlere sesleniyor și Rendez-vous cu Scufița Roșie în Pădurea Spânzuraților (2025).

De asemenea, evenimentul a marcat deschiderea unui ciclu educațional dedicat predării istoriei, formării și dezvoltării școlilor de turcologie din Uniunea Europeană. Primul profesor invitat a fost prof. Orlin Sabev, de la Academia Bulgară de Științe, care a susținut cursul Bulgaristan’da Türkolojinin Tarihî Gelişimi, cu participare fizică și online.

Pe parcursul unei săptămâni, expoziția dedicată lui Ibrahim Müteferrika a putut fi vizitată de public, fiind prezentat fondul de tablouri al Centrului Documentar Expozițional al TMBC Derneği, având-o ca invitat special, în acest an, pe doamna Meral Evcin Özdemir, artist al Ministerului Culturii al Republicii Türkiye.

Au urmat atelierele de practică creativă, la care au participat 60 de elevi ai Colegiului Tehnic „Ana Aslan”, specializările Coafor și Ecologie, care au experimentat arta și cultura turcească prin lucrul cu coconi de mătase, sub îndrumarea doamnei director prof. dr. Petronica Pop și având-o ca lector invitat pe doamna Meral Evcin Özdemir. Elevii au realizat ornamente pentru coafuri și broșe florale, demonstrând creativitate și ingeniozitate, cu o preferință accentuată pentru piese dedicate Zilei Naționale a României, în culorile roșu, galben și albastru.

Evenimentul a demonstrat și în acest an modul în care o marcă culturală poate deveni un punct de referință al dialogului intercultural, conectând comunitatea clujeană cu specialiștii turci prin intermediul solidei punți culturale reprezentate de personalitatea istorică a lui Ibrahim Müteferrika. Eforturile directorului de proiect, dna Prof.asoc.dr. Margareta Aslan, au dezvoltat într-un mod unic si armonios evenimentul cultural. Un alt proiect dezvoltat de TMBC, aflat ]n stadiul de experimentare si implementare este proiectul de creare a unui soi de lalea Clusiensis Muteferrika, dezvoltat intre USAMV Cluj si Universitatea Sirnak, prin contribuția si excelenta colaborare a responsabilului de proiect din partea USAMV, Prof.dr. Mirela Cordea.

O parte dintre piesele expoziției dedicate lui Ibrahim Müteferrika au fost transferate și expuse permanent la sediul Institutului de Turcologie, într-o secțiune special amenajată, putând fi vizitate gratuit pe tot parcursul anului.