Praktiker Real Estate România anunță semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare cu Allianz Triac pentru o clădire de birouri în București

București, 30.09.2025 – Praktiker Real Estate România anunță semnarea antecontractului de vânzare-cumpărare cu Allianz Triac, o tranzacție care marchează un pas important în consolidarea portofoliului companiei pe piața imobiliară din România. Valoarea tranzacției rămâne confidențială.
Tranzacția a fost asistată juridic de casa de avocatură Secu Legal, prin avocatul Andrea Secu, iar finanțarea este asigurată de Garanti Bank România. Finalizarea este condiționată de obținerea acordului din partea Consiliului Concurenței.
Clădirea vizată are o suprafață de 8.031 m² și este amplasată central, pe strada Căderea Bastiliei nr. 80–84, sector 1, București. Această achiziție reprezintă o investiție strategică, venind în completarea portofoliului companiei, care în 2024 a fost consolidat prin achiziția Muntenia Business Center, o clădire de birouri de clasă A.
Omer Susli, proprietarul Praktiker Real Estate România, a declarat:
„Această nouă achiziție este o dovadă a încrederii noastre în economia României și în potențialul său de creștere pe termen lung. România rămâne una dintre cele mai atractive destinații pentru investiții din Europa Centrală și de Est, iar prin proiectele noastre dorim să contribuim la dezvoltarea unei infrastructuri moderne, sustenabile și la consolidarea unui mediu economic stabil.
Țara are o piață internă solidă, o forță de muncă bine pregătită și beneficiază de stabilitate macroeconomică și de sprijin european, ceea ce creează un cadru sigur și competitiv pentru investiții.
Vedem România ca pe un motor de dezvoltare regională și un hub strategic între Europa Centrală, Balcani și Orientul Mijlociu. Continuarea investițiilor noastre aici transmite un mesaj de încredere către mediul de afaceri internațional: România merită să fie privită ca un centru regional de investiții, iar noi ne dorim să fim printre cei care deschid acest drum.”